Masuri de prevenire

Cele mai importante 10 masuri de protectia muncii
21/09/2015
Tipuri de echipamente de protectie
30/09/2015

Măsurile de prevenire pot fi împărţite în două mari categorii:

– măsuri organizatorice, care vizează în special executantul şi sarcina de muncă;

– măsuri tehnice, referitoare în special la mijloacele de producţie şi mediul de muncă.

Principalele măsuri organizatorice de prevenire a accidentelor de muncă şi bolilor profesionale sunt:

– examenul medical;

– examenul psihologic;

– instruirea personalului;

– propaganda în domeniul SSM;

– organizarea activităţii şi a locului de muncă.

Măsurile tehnice de prevenire a accidentelor de muncă şi bolilor profesionale se împart, la rândul lor, în trei categorii:

– protecţia individuală;

– protecţia colectivă;

– protecţia intrinsecă;

– protecţia integrată.

MĂSURI ORGANIZATORICE

1. Examenul medical.

Examenul medical constituie o importantă măsură de prevenire, contribuind la eliminarea acelor cauze ale accidentelor de muncă şi bolilor profesionale care au ca substrat lipsa, insuficienţa sau deficienţele unor însuşiri fizice şi psihice ale executantului, respectiv starea anormală a sănătăţii acestuia. În condiţiile muncii industriale, examenul medical are un important rol profilactic. Pe de o parte, el contribuie la micşorarea incidenţei bolilor profesionale şi a accidentelor de muncă, prin orientarea subiecţilor care prezintă o susceptibilitate anormală la acţiunea unor noxe profesionale sau deficienţe care constituie factori favorizanţi pentru accidentare către profesiuni sau locuri de muncă fără riscuri profesionale. Pe de altă parte, depistarea bolilor profesionale într-un stadiu incipient previne agravarea îmbolnăvirii şi posibilitatea instalării invalidităţii.

2. Examenul psihologic

În sistemul acţiunilor şi măsurilor destinate realizării unei eficienţe optime şi unei securităţi maxime a omului în procesul muncii, un loc important trebuie să-l ocupe examenul psihologic. Alături de cel medical, acesta urmăreşte două obiective esenţiale şi anume:

*asigurarea unei concordanţe cât mai depline între sarcinile şi cerinţele obiective ale profesiei, în general, ale locului de muncă, în special şi capacităţile reale ale individului;

*detectarea şi prevenirea cauzelor de ordin psihologic ale disfuncţiilor şi accidentelor în cadrul sistemului om – sarcină de muncă – mijloace de producţie – mediu de muncă .

În atingerea acestor obiective examenul psihologic este implicat la mai multe instanţe: în orientarea şcolară şi profesională;

în selecţia profesională;

*în repartiţia la locurile de muncă în cadrul aceleiaşi profesii sau meserii ;

*în avizarea periodică a menţinerii în funcţie ( la locul de muncă dat );

*in promovarea pe un loc de muncă de nivel mai înalt de competenţă sau cu indice ridicat de risc ( accidentabilitate );

*în expertiza şi recuperarea capacităţii de muncă ( după anumite boli , accidente etc.).

Instanţa la care este solicitat dictează atât conţinutul sau structura , cât şi modalitatea concretă de desfăşurare a examenului psihologic.

În toate situaţiile enumerate mai sus, acest examen are un caracter complex, presupunând corelarea mai multor metode şi procedee: metoda observaţiei, metoda biografică (relevarea şi evaluarea celor mai semnificative episoade şi evenimente din istoria persoanei), metoda analizei produselor activităţii, metoda chestionarului şi convorbirii, metoda experimentului ( de laborator şi natural ), metoda testelor . Fiecare metodă implică o schemă logico-operaţională diferită, criterii şi tehnici de măsurare – evaluare specifice. De aceea, indiferent care este scopul pe care-l urmăreşte, examenul psihologic trebuie să aibă la bază o serie de principii generale, a căror respectare este de natură a preveni posibilele mistificări, denaturări, exagerări, conferind semnificaţia diagnostico – prognostică scontată rezultatelor lui.

3. Instruirea personalului.

Instruirea personalului în domeniul SSM reprezintă ansamblul de activităţi organizate prin care se urmăreşte însuşirea cunoştinţelor şi formarea deprinderilor de securitatea muncii.

Considerată una din cele mai importante măsuri de prevenire, instruirea are ca scop eliminarea sau micşorarea numărului erorilor umane care decurg din lipsa sau insuficienţa cunoştinţelor de protecţia muncii. Ea se realizează practic prin intermediul proceselor de instruire – procese de transmitere a informaţiei în domeniul SSM .

Conţinutul procesului de instruire este format din totalitatea informaţiilor aferente sferei protecţiei muncii care, prin asimilare şi repetare, conduc la formarea comportamentului normal, optim, în muncă, dezvoltă orientarea corectă fată de riscuri şi stimulează capacitatea de mobilizare în raport cu acestea.

Forme de instruire. Instruirea în domeniul SSM face parte din pregătirea profesională şi se realizează fie la locul de muncă, fie în instituţii de învăţământ ( liceal , postliceal şi / sau superior ).

4. Propaganda în domeniul SSM

Alături de instruire şi selecţie profesională, propaganda constituie o importantă măsură organizatorică de prevenire a accidentelor de muncă şi bolilor profesionale. Ea constă într-un ansamblu de acţiuni, metode şi mijloace de influenţare a comportamentului uman în raport cu cerinţele de securitate şi sănătate a muncii.

Prin propagandă se urmăreşte, în principal, eliminarea factorilor de risc care decurg din atitudini necorespunzătoare faţă de pericole şi sarcina de muncă, din comportamente riscante în general. Propaganda constituie principala cale de diseminare a unor idei şi informaţii menite să consolideze opinii, atitudini şi comportamente corespunzătoare în ceea ce priveşte cunoaşterea, respectarea şi aplicarea legislaţiei de SSM .

Principalele obiective ale activităţii de propagandă în domeniul SSM pot fi formulate astfel :

– modificarea comportamentului individual şi colectiv în raport cu cerinţele de securitatea muncii;

– influenţarea şi corectarea caracteristicilor personale şi colective care pot conduce la accidente în procesul de muncă;

– cultivarea instinctului de securitate (autoapărare) individuală şi colectivă în proce-sul muncii;

– promovarea unei atitudini corespunzătoare faţă de riscuri;

– crearea şi menţinerea unei dispoziţii de receptivitate individuală şi colectivă pentru activitatea concretă de prevenire a accidentelor de muncă şi bolilor profesionale.

5. Organizarea activităţii şi a locului de muncă

O cerinţă importantă a societăţii moderne o reprezintă realizarea unei corelaţii între progresul tehnic, cu soluţiile sale constructive şi capacitatea organismului omenesc de a reacţiona prompt la primirea informaţiilor pe diferite căi, în limitele sale fiziologice, psihologice, profesionale şi culturale, astfel încât productivitatea muncii să fie maximă, simultan cu uşurarea eforturilor executanţilor în procesele de muncă.

MĂSURI TEHNICE

În cadrul măsurilor tehnice de prevenire a accidentelor şi bolilor profesionale se disting trei direcţii principale de acţiune : protecţia individuală , protecţia colectivă şi protecţia integrată.

► Protecţia individuală constă în dotarea muncitorilor cu mijloace de protecţie (cască , mască , costum , cizme etc). Totalitatea mijloacelor individuale de protecţie care se atribuie lucrătorului în timpul desfăşurării activităţii alcătuiesc echipamentul său de protecţie individuală. Prin această modalitate de prevenire nu se înlătură factorii de risc; echipamentul de protecţie individuală se interpune ca un ecran între noxă şi organism, diminuând sau eliminând complet acţiunea factorului de risc asupra executantului.

► Protecţia colectivă cuprinde ansamblul metodelor şi mijloacelor tehnice prin care se previne sau diminuează acţiunea factorilor de risc asupra a doi sau mai mulţi executanţi. În practică, protecţia colectivă se materializează, în principal, prin dotarea instalaţiilor, maşinilor etc., cu dispozitive şi aparate concepute cu scopul unic de a proteja lucrătorii în timpul desfăşurării procesului de muncă.

► Protecţia instrinsecă.-modalitatea optimă de eliminare a factorilor de risc de accidentare şi îmbolnăvire profesională proprii mijloacelor de muncă constă în integrarea principiilor de securitate cu cele de productivitate şi fiabilitate încă din în faza de concepere a sistemelor tehnice. Fiecare element component al acestora trebuie astfel gândit încât să se asigure satisfacerea simultană a funcţiei de producţie şi a criteriilor de securitate, pe toată durata de viaţă preconizată a produsului, indiferent de condiţiile de exploatare.

► Protecţia integrată. Modalitatea ideală de protecţie a omului în procesul muncii o constituie eliminarea pericolelor de accidentare şi îmbolnăvire profesională premergător constituirii şi intrării în funcţiune a sistemului de muncă ( la nivel de substrat cauzal ). În acest sens a apărut conceptul de protecţie integrată ca modalitate de eliminare a factorilor de risc proprii mijloacelor de muncă prin prevederea tuturor măsurilor şi mijloacelor de protecţie necesară încă din faza de concepere şi realizare a mijloacelor de muncă. În acest fel se pot constitui sisteme de muncă a căror funcţionare să prezinte riscul minim acceptabil pentru executant, în raport cu progresul tehnic şi ştiinţific.

Comments are closed.